luciana.R

Nous a rejoint: 2014-11-03
Points91plus
Pour conserver ce titre: 
Points nécessaires: 709
Dernier jeu

Femeia, chiar dacă te iubește, poate pleca într-o zi…

E o nebunie să pleci de la omul pe care îl iubești. Acest lucru provoacă confuzie. E imposibil!

Însă, pentru Ea e posibil. Ar fi fost o nebunie, dacă ar fi rămas. Nu o judeca. Nu arunca în ea cu pietre. Trebuie să fii în locul ei, pentru a înțelege ce face.

Ea e frumoasă, inteligentă, sensibilă. Ea – e ca luna plină, într-o noapte întunecoasă și rece. Ea – transformă nisipul în stele. Ea – e magie. E însuși iubirea.

A așteptat atât de mult să-l găsească. Îl iubea mai mult decât propria viață. Dar l-a părăsit. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, l-a eliberat.

L-a părăsit, pentru că dorea mai mult decât să audă cuvinte frumoase. Dorea mai mult decât daruri, cuvinte și s*x. Îşi dorea să vadă fapte. Îşi dorea prezența lui în fiecare sferă a vieții sale. Îşi dorea atenție. Să o întrebe cum i-a trecut ziua şi ce planuri are. Îşi dorea flori, măcar o dată pe an.

Îşi dorea să trăiască. Să fie auzită. Apreciată. Să fie singura femeie din viața lui.

Ea – era un teritoriu nou, ce dorea să fie descoperit. Însă el, niciodată nu a încercat să ajungă în aceste loc și să se piardă în pădurile sale. El a rămas la țărm și a decis să o privească din depărtare.

În timp, acel teritoriu a murit. Ea a murit. Ea nu a fost descoperită.

A plecat, pentru că era o carte pe care el nu a îndrăznit să o ia în mâini și cel puțin să-i răsfoiască paginile. El nu știa că în interior era un tărâm întreg de aur.

Ea se simțea o floare, care trebuia udată mereu. Iar el a uitat să facă asta în fiecare zi. Floarea s-a ofilit și a murit.

Puțin câte puțin, a început să-și piardă culoarea. Ea s-a transformat într-o lumânare care se putea stinge în orice moment.

Dragostea ar trebui să te ridice, să-ți deschidă inima, să te facă fericit. Pe ea însă, iubirea o făcea tristă. Ea oferea, dar nu primea nimic în schimb. Ea îi spunea ce îi lipseşte și el o auzea, dar nu o asculta niciodată cu adevărat. El credea că ea va rămâne, indiferent de orice.

Ea avea nevoie de cineva cu care să-şi împărtășească gândurile și emoțiile. Un bărbat care nu ar fi fost prea ocupat cu visurile sale, fără să o observe. Un bărbat de la care nici nu s-ar fi gândit să plece.

Voia un om care însuși era fericirea.

Ea a plecat, iar el nu a înțeles de ce. Știa că peste un an, doi sau zece, va înțelege. Va privi înapoi și va înțelege ce trebuia să facă pentru a o ţine alături.

Ea a plecat să se găsească pe sine, pe cea pe care a pierdut-o. Ea îşi va înfășura toate rănile și va continua singură calea.

Ea a plecat să se iubească din nou, să-şi cunoască valoarea și să transforme din nou nisipul în stele.

Și poate că într-o zi, un bărbat o va face steaua lui. Atunci ea nu va mai crea stele, pentru că însăși va deveni una dintre ele.

 


Chris Norman - For you

https://www.youtube.com/watch?v=baeiRPi6Dd0
"Ei bine, prima data cand te-am vazut In acea zi friguroasa de iarna, Am fost prins intre rai si iad. Si chiar am incercat din rasputeri Sa scap de ochii tai... Dar inima mea a fost prea slaba Si am cedat, pentru tine... Nu stiam nimic despre tine, Dar pur si simplu nu-mi pasa... In pasiunea mea pentru tine am fost prins Si mi-am promis ca nu voi renunta niciodata N-aveam nici macar o sansa, Dar am luptat pentru tine... Si am petrecut cativa ani minunati Intr-un loc pe care noi il numim dragoste Si sarutul tau a fost un cadou periculos Dar sufletul meu a fost dependent De tot ce-mi ofereai Si m-am rugat si apoi am blestemat, Dar am trait, pentru tine... Ultima data cand te-am vazut In acea zi friguroasa de iarna Oh, am simtit o durere atat de profunda... Si am vrut s-o ascund de ochii tai Dar inima mea era prea slabita Si am plans pentru tine... Am plans pentru tine, iubito... Ooh, sti ca nu pot sa ma ascund... Vad asta in ochii tai iubito, Ooh, pentru tïne..."

Totul in viata se intampla cu un scop. Nimic nu e intamplator, accidental sau coincidenta

Viata ne invata lectii in fiecare secunda a ei. Nimic nu e intamplator, accidental sau coincidenta!

Orice ni se intampla are un scop bine definit.

Este alegerea noastra cum si ce vrem sa vedem, ce credem si cum vom proceda in viitor.

Putem alege sa evitam sau sa omitem sa vedem si altceva decat ca totul e o eroare a Universului.

De obicei alegem varianta care ne place, ni se potriveste cu dispozitia din acel moment si cu gradul de prezenta a noastra in propria existenta.

Putem opta sa vedem peste tot semne si semnale, chiar si pe cele care nu sunt ale noastre.

Putem intelege mesajele, sau le putem interpreta astfel incat sa se adapteze dupa ego-ul nostru. Sau putem, pur si simplu, sa tacem si sa privim cu ochi obiectiv ce ni se intampla.

Ca de obicei, totul este o alegere.

In loc sa alegem sa fim suparati pe viata, pe oameni, pe situatii, pe sistem, etc., nu am avea mai mult de castigat daca am sta putin sa vedem ce avem de invatat din cele ce ni se intampla?

Furia, supararea, disperarea, dezamagirea, frica, sunt consumatoare de energie si ocupa atat de mult loc in mintea umana incat blocheaza accesul la constiinta, la orice „voce” a ratiunii.

Hai sa ne imaginam ca am luat o hotarare neinspirata, iar consecintele ei au fost foarte neplacute.

In loc sa stam, sa vedem unde am gresit, de ce, cand, si cum, pentru a nu se mai repeta situatia, ne lasam invadati de furie, regrete, pareri de rau, mustrari de constiinta pe care nu numai ca nu le oprim, dar incepem sa le hranim, sa le amplificam, pana ce devin atat de mari in ochii nostri incat ne blocheaza sa mai vedem si altceva.

Ca si cum in fata ne-a aparut brusc un obstacol atat de mare incat ochii nu mai pot vedea dincolo de el. Si, in loc sa-l ocolim, sa-l evitam, sa gasim o alta cale, ne oprim si ne plangem de nenorocirea ce s-a abatut peste noi transformandu-ne viata in calvar.

Alegerea reactiei si a comportamentului in fata acestor probleme aparute ne apartine.

Totul in viata se intampla cu un scop: acela de a invata pentru a deveni mai buni, pentru ca si noi, la randul nostru, sa-i putem invata pe altii, sa-i indrumam atunci cand vor ajunge in fata unor obstacole (aparent) de netrecut ale vietii.

Nimic nu se intampla pentru a ne face pe noi sa ne simtim mizerabil, victime sau invinsi ai sortii, vietii sau Universului.

Lucrurile nu se intampla cu dedicatie speciala numai pentru noi din partea karmei. Ar fi bine sa incetam sa ne mai credem atat de speciali incat sa ne imaginam ca totul ni se intampla numai noua.

Nimic nu ni se intampla fara ca noi sa fi generat acea situatie prin hotararile si deciziile luate de-a lungul anilor.

Daca vom sustine non-stop ca noi nu avem nicio vina pentru ce ni s-a intamplat, ne vom inconjura voit de obstacole ce ne vor impiedica sa luam hotarari optime pentru devenirea noastra, ca oameni.

Iar daca nu ne oprim sa vedem unde si ce am gresit, vom atrage in viata noastra disperarea, ura si dispretul fata de viata.

Si din aceasta stare, cum vor arata hotararile pe care le luam pentru viitor?

Din furie nu poate rezulta calm; din disperare nu se obtine intelepciune.

Regretele nu genereaza stare de bine si de deschidere catre viitor; mustrarile de constiinta nu vor conduce catre alegeri inspirate.

Din starile negative rezulta doar trairi negative, iar hotararile rezultate nu pot fi decat la fel.

Dar daca ne-am folosi intelepciunea, pe care (se presupune ca) o avem, putem opri expansiunea furiilor si a regretelor stand si analizand situatiile si dizolvand, astfel, pesimismul.

Acceptarea situatiilor trecute, a emotiilor si gesturilor din spatele lor, duce la anihilarea acelor trairi, la rezolvarea si acceptarea situatiilor neplacute, si la dizolvarea acelor obstacole care au blocat vederea clara a viitorului.

Doar asa se poate invata ceva din experiente, si nu acumuland disperare, nemultumire, dispret fata de viata, de semeni si de noi insine, sau invinuind in dreapta si in stanga pentru nenoroc.

Totul in viata se intampla cu un scop: acela de a invata lectia acceptarii si a pasirii mai departe, in ciuda obstacolelor reale sau imaginate pe care le intalnim pe drumul vietii.

Putem alege intre a ne irosi timpul si energia cu furii inutile, care nu rezolva nimic, sau sa vedem care este lectia de invatat si de ce tocmai acum ne-a fost scoasa in cale.

Orice ni se intampla are un scop bine definit.

Nimic nu e intamplator, accidental sau coincidenta. E doar viata ne invata lectii in fiecare secunda a ei.

(Psiholog Alina Blagoi)


Aurelian Temisan - Of, ce doare!

https://www.youtube.com/watch?v=MmxHCL67sNw

ADRIAN PĂUNESCU – SĂ FII ŞI TU UN MOŞ CRĂCIUN

Să nu uităm de cei săraci,
Acum, când pregătim fantasme,
Colinde, brazi şi cozonaci
Şi sacul Moşului din basme.

N-ajunge-un singur Moş Crăciun
Pentru copiii care-aşteaptă
Să vină el, cel sfânt şi bun,
În lumea pururea nedreaptă.

Un Moş Crăciun s-ar cuveni
Să bată-n fiece fereastră,
Să dea acestor trişti copii
Întreagă datoria noastră.

Dar haideţi să ne hotărâm
Ca, la această sărbătoare,
Să vină, de pe-acest tărâm,
Un Moş Crăciun la fiecare.

Şi eu, şi tu, şi el, şi ea,
Cu viscolirile celeste,
La noapte, ne vom transforma
În Moş Crăciunii din poveste.

Şi să avem în minţi, mereu,
Că, peste orişice păcate,
Un Moş e însuşi Dumnezeu,
Ce ne învaţă – acestea toate.

Hei, omule, cu suflet bun,
Frumos e rostul ce-ţi revine,
Să fii şi tu un Moş Crăciun,
Al celor mai săraci ca tine.