cuiab

Dacă mai mulţi membri s-au luat la întrecere în a descrie tipuri de “generaţii” şi eu (nu pentru a nu fi mai prejos!) am îndrăznit a mai adăuga una care mi se pare mie a fi neglijată ca Cenuşăreasa, totodată aducând şi un elogiu ca un premiu celei mai bune şi documentate prezentări (aşa mi s-a părut mie c-ar fi!) a unei netrecute, încă, generaţii; drept mulţumire ’nia-sa, autorul (‘nă seara!-curat Garcea ,coane Fănică !), scotoceşte febril internetul pentru a găsi cel mai reputat profesor de psihopatologie (şi ca orice documentare serioasă şi cu o totală credibilitate prezintă şi întreaga bibliografie!) care m-ar putea încadra medical. Râvnei sale laude eterne! Veşnică recunoştinţă! Chiar mă surprinde până la dureroasă consternare câtă informaţie şi cultură poate înmagazina o coadă de mistrie !La o atât de mare capacitate(mii de TERRA !) de stocare a informaţiei  mă mir cum de n-o deţine şi pe aceea că-i pot citi blogul fără ajutorul nimănui?!?...

 Şi ce zel neobosit în a cataloga ! O onoare pentru mine ! Dacă nu te-njură nimeni înseamnă că nu exişti ! Ori, pentru orgoliul meu, asta-i de neadmis !Iar cu cât sunt mai prejos cei ce te-njură cu atât mai sus eşti tu, cel înjurat !

Să mai pretindă cineva că “facerea de bine” nu-i curată…“Sănătate…că-i mai bună decât toate” !Deci, cum aduc cuiva o laudă cum mai capăt “o porţie de sănătate” !!! Uite-aşa m-am căpătuit eu ! Pleznesc de sănătos ce sunt !Aho-aho !!! Ce-i mai…”macină” pe câte unii grija pentru sănătatea mea psihică !Mă-nduioşează până la lacrimi !O-ho-ho!!!

P.S.Consider că “Sănătate…”-a transmisă pe calea blogurilor GD a fost cea mai bună glumă a anului care se-ncheie ! Muuult mai bună decât o “Poveste de Moş Neculai”… O aşteptăm şi pe cea cu Moş Crăcilă. Iar cu primul drum la Bucureşti voi trece pe la Ateneu să văd ce noi busturi au mai apărut pe hol ! De bronz !

La anul…cu sănătate!  

Nu demult un reputat profesor în istoria băuturii răcoritoare PEPSI ne-a făcut apologia acestui produs de bază al alimentaţiei umanităţii, fără de care (şi de la momentul apariţiei sale) omenirea n-ar fi cunoscut avântul tehnico-ştiinţific al cărui martori suntem, oricâtă istorie antică, medievală, modernă şi contemporană ar fi îngurgitat. Dar mai ales dacă pregătirea ei de bază n-ar fi necesitat studii de Istorie ! Speram să ni se prezinte şi “Generaţia în blugi” cântată de mult regretatul Florian Pittiş. Cu tot cu istoricul său de la Levi Strauss până azi. Ne mai îmbogăţeam şi noi bagajul cultural…poate aflam şi cum devine sintagma “blugi negri” care mă face să mă crucesc ori de câte ori o aud („Îmbrăcați în blue-jeans, dar fără să știe englezește, stând pe la colțuri…, în grupuri, vorbind în limba lor, par cu toții dezmoșteniți și declasați.” România literară;19 XII 1974 p. 23).Aşa vedeau comuniştii “generaţia în blugi”,despre “GENERAŢIA PEPSI” nedeschizând gura, că doar Ceauşescu cumpărase în 1968 licenţa, la care a renunţat în 1972-73 (parcă,nu-mi mai amintesc precis) producând şi noi vestita QUICK-COLA (care,sincer vorbind, nu era cu mult mai prejos decât PEPSI-ul).

Altcineva ne prezintă neruşinat un copy după CVT (după ce nu demult denigra copiatorii!...) “Generaţia…rupătorilor în paişpe” care înjură vârtos de agramat şi acultural pe-aici mai mult ca pe stradă…fără să-şi imagineze vreo secundă c-ar face parte dintre ei.

Dar aceste două generaţii “degenerate” -Pepsi şi “în blugi”  -au fost azi înlocuite de multe alte “atribute” ; una e generaţia “Can-Can”, mi se pare mie.Televiziunile, la întrecere, abundă în emisiuni tematice care mai de care mai vulgare, mai abjecte şi unde vestite “vedete” se întrec la rându-le să se dea în spectacol spre deliciul vulgului, nu doar în emisiunile la subiect ci chiar şi-n cadrul celor exclusiv de ştiri unde ajung să deţină o pondere mai mare decât celor ce ne prezintă rezultatele alegerilor generale, formarea noului guvern şi a noului val de taxe şi impozite…

Perfectă dreptate are CVT: ”Toţi aceştia au votat şi au fost aleşi”!!!...

"Bravos naţiune ! Halal să-ţi fie ! "ILC

CEZAR PETRESCU-ÎNTUNECARE

…

-Dar ce crezi tu că e statu’, mă urâtule ?

-Hei, că parcă dumneavoastră, domnule sublocotinent, nu ştiţi mai bine decât noi !...Maiestatea Sa, domnii generali ! Pe urmă, o mulţime de boieri cari scriu, umblă, dau poruncile, grijesc de treburile ţării…Îi cheamă Maiestatea Sa, când ceilalţi văd c-au făcut-o de oaie şi le zice: ”Iaca, dau poruncă anul ăsta să fiţi voi stat ! Dar vedeţi, să nu care cumva să vă prind şi pe voi cu mâţa-n sac, că vai de mama voastră !”Se cheamă că se fac ei atuncea stat, ne poftesc frumuşel la alegeri, ne mai duc cu jandarmu’, când ne lăsăm greu, mai dă un boloboc cu vin, se mai tocmesc între dânşii-na şi ţie să nu zici că-s om rău ! -şi doi-trii ani ei îs statul…Pe urmă, când se ticăloşesc ş-aiştia, Maiestatea Sa îi schimbă cu cei care li-o vinit mintea la cap. Acuma, zice că i-o spus Maiestatea Sa Brătianului: ”Te-am făcut stat, dar vezi să mi te porţi cu cinste !...”

-Fugi, mă, că spui idioţii!

(Râde)

-Parcă aieste nu le ştiţi dumneavoastră mai bine decât noi !?...Numai una mă tem că n-o ştiţi !

-Care n-o ştiu, Breazule?

-Anume, nu ştiţi că ne ajunge şi pe noi cuţitul la os, cum îl răzbeşte şi pe bou, cât îi de bou!!!...

-Ce vrei să spui cu asta, Breazule?

-Ia, tot nişte idioţii, cum le-aţi botezat dumneavoastră ! N-avem oare şi noi cuvânt, n-avem şi noi barem o părticică de drepturi ? Statul ista, nu pe spinarea noastră se ghiftuieşte ? Nu-i dator să ne întrebe şi pe noi ce ne doare ?...

.......................................................................................

Mâine, Breazu se duce la vot…Oare i-l dă tot celui cu bolobocul ? Să mai fie “doi-trii ani stat” ?

Eu voi vota cu cel ce n-a mai participat până azi la viaţa politică, chiar dacă nu va obţine 50+1, călăuzit de maxima lui Iisus:”Cei de pe urmă vor fi cei dintâi” ! Asta deoarece mult distinşii parlamentari care au ajuns la sfârşit de mandat, văzând că n-au încotro, în urma referendumului iniţiat de hăhăitul Băsescu, ca să nu iasă ca el micşorâdu-le numărul, au făcut o lege şchioapă (ca toate, dealtfel) ca dimpotrivă acesta să crească (!) fără a judeca mai adânc (idioţii!) că după vot şansa celui de-al doilea clasat de a accede în Parlament e mai mare decât a primului. Poate aşa se mai asanează câtuşi de puţin clasa politică…

“Din cocoş nu faci găină

Nici din curvă gospodină”

Zice un cântec. Nu poţi face din cocoş găină; restul…mai discutăm !

Avea un trup sculptural, pictural…Nici din dalta lui Fidias sau Rodin ori penelul lui Buonaroti sau Rubens n-ar fi ieşit un trup feminin mai frumos ca din mama sa. Cum spune cântecul: ”mijlocel tras prin inel” dar nu numai…restul…maaamă-mamă !!! ce curbe!...ce proporţii!...nici cea mai fantezistă minte nu putea închipui un trup feminin mai perfect. E drept, portretul nu era egal…dar nici pe departe nu era de dispreţuit.Doar că nu era egal…Ce mai ! într-un cuvânt era cri-mi-na-lă !!! Mulţi bărbaţi şi-au stâlcit nevestele-n bătăi (până şi cei pe invers intrau în fibrilaţii când le apărea în câmpul vizual) doar pentru că n-ajungeau în chiloţii ei…de ce n-ajungeau ? Deşi se bucura de o faimă proastă, chiar foarte, avea un principiu: nu se culca cu bărbaţi însuraţi ! Ca atare, în ciuda dispreţului multor femei faţă de modul său de viaţă, era în graţiile multora dintre ele, care găseau de cuviinţă să-i dea sfaturi de bine: ”Tu,…, nu crezi c-ar fi cazul să te mai linişteşti ? Cine te va mai lua de nevastă cu aşa faimă ?...” “Lasă,…, în grija mea asta. Dacă nu mă distrez acum la tinereţe…destul c-o să spăl toată viaţa izmele cine ştie cărui nemernic !...”

Desigur, s-a găsit şi “nemernicul”; şi nu era unul oarecare, ci o fostă mare vedetă ! Mare de tot ! Până s-o ceară pe ea de nevastă fusese fotbaliator la “Avântul Prăbuşirea”. Marcase golul vieţii lui (şi singurul din carieră ! de fapt, care l-a făcut să viseze la naţională !) în derby-ul cu Cărămida Cristian, gol ce adusese mult râvnita Cupă a Campionatului Sătesc echipei sale, echipă care l-a şi expulzat curând invocând desele-i beţii. Beţie care le-a suflat şi cărămidarilor cupa; au venit la meci direct de la nunta unui coechipier ! Dar să revenim: vedeta noastră n-avea nici un atribut care să fi dat inimii unei femei ghes spre el. Dar absolut nici unul ! Nici frumos, nici deştept, nici cu bani. Doar mai tânăr cu şase ani şi o gură mare !

Totuşi ea a acceptat cererea în căsătorie; ajunsese la vârsta de treizeci de ani ! Şi din primii doi ani de căsnicie au rezultat doi băieţi. Ea: casă, serviciu, piaţă, copii. Rufe întindea nu zilnic ci şi de câte două ori pe zi. El: amărâta-i de slujbă, cârciumă, de unde mai ieşea după ora 22 (în acele vremuri era ora la care se-nchideau localurile), casă.

Acasă ?... Păi ce putea fi acasă ? ”Nemernicul”, sub influenţa alcoolului şi probabil şi a celor discutate la cârciumă cu prietenii de pahar, îşi amintea şi-i amintea şi ei ce a fost ea înainte de căsătorie…de auzeau vecinii prin pereţi şi ciuleau urechile mai ceva ca la Europa Liberă ! ”Păi, bine măi …, n-a fost vorba că despre asta nu discutăm…”. "Bine fă, da’ cum mă simt io cân’ mi-o zic prietenii ?!” şi buf !!! buf !!!buf !!! “De ce dai mă nemernicule ? N-ai ştiut ce-am fost ? Nu ţi-am zis că mulţi îţi vor zice ?...N-ai zis, mă, că nu-ţi pasă !? Acu’, ce-ai mă să-mi reproşezi ? Nu sunt mă de casă, nu văd mă, de gospodărie, de copii? Nu-ţi spăl mă, izmenele de căcat ? Ce mai vrei mă, de la mine ?” şi trei-patru zile umbla cu ochelari mari de soare chiar dacă erau zile ploioase de toamnă. Şi toţi, rude, prieteni, cunoscuţi, vecini o compătimeau pentru ce viaţă ducea alături de “nemernic” deşi nu chiar  toţi îi iertau trecutul. Dar pentru toţi, oricât de cârcotaşi, conta prezentul. Serviciul era serviciu; cu noaptea-n cap ducea copiii la creşă, îi lua după program şi, cu unul de mână şi celălalt în braţe sta la cozi, trecea prin piaţă, venea acasă, deretica, spăla, gătea…Casa ei era permanent ca un pahar. Şi venea la miezul nopţii Măria Sa “Nemernicul” să-i ceară socoteală că de ce-a fost ce-a fost ! Cu pumnii !

Păi cât să mai rabde femeia ? L-a ameninţat cu divorţul. Nu i-a păsat. Argumenta că ştie o lume ce a fost şi nu va găsi martori care să-l acuze şi-i va lua copiii. O şantaja cu trecutul. Şi-şi vedea netulburat de beţii şi de bătăi că se speriaseră băieţii. Tremurau numai când îl vedeau. Atunci ea a lăsat orice la o parte şi a introdus acţiunea de divorţ. Mare curaj pe capul ei ! Trei zile a zăcut la pat. Nu s-a putut ridica nici măcar să meargă la baie…copiii au răbdat de foame. Dar dacă omul a răbdat n-a mai răbdat D-zeu ! Într-o noapte, mort de beat ieşind din cârciumă, când să traverseze strada (care e şi DN, la podul peste Ghimbăşel fiind şi curbă) a îmbrăţişat cu patimă o Rabă de 16t, pe care-n mod sigur n-a mai întrebat-o ce a fost înainte…

Să-i fie ţărâna uşoară

Ca piatra de moară !  

Azi e un om fericit !

Când a deschis ochii pe lume, primului bărbat văzut în casă i-a zis tată. Acel “tată”, însă, a dispărut repede din decor. Un decor destul de sărăcăcios dealtfel : o cămăruţă despărţită-n două de o pânză înflorată atârnată pe o sârmă întinsă de la un perete la altul. Într-o parte un şifonier în două canate ale cărui uşi scârţâiau lugubru ori de câte ori se deschideau, două paturi deşelate ale căror arcuri torturau oasele oricui s-ar fi aventurat să şi le odihnească-n ele, o noptieră de toaletă cu oglindă a cărei peliculă de argint desena hărţi necunoscute, o masă rotundă de pe care se exfolia furnirul şi trei scaune cu spătar pe care îţi trebuia mult curaj să te aşezi. Iar într-un colţ un godin. În cealaltă parte un dulap răpciugos cu veselă desperecheată, oale şi crătiţi cu emailul sărit, o chiuvetă de fontă, altă masă mai mică şi deşălată şi ea, două taburete  şi un Petromax pe care fierbea veşnica tocană de cartofi, iar din când în când şi câte o fasole cu ciolan afumat.

A venit şi toamna în care a mers la şcoală, în clasa-ntâi, şi odată cu ea şi un nou “tată”. Îi plăcea la şcoală, nu şi de noul tată. Nu se purta rău cu el, ba dimpotrivă, nu se purta deloc. Doar uneori îl împingea din calea lui. Fire ursuză, nu vorbea mult dar bea mult apoi se culca. În prima dimineaţă de primăvară cu soare cald s-a sculat, a plecat şi nu s-a mai întors.

S-a terminat anul şcolar, a luat premiul I cu coroniţă şi cărţi. Se simţea pentru prima oară fericit. Drept cadou mama i-a adus alt “tată”. Un evreu fugit de la nevastă cu jucăriile de pluş ale fiului său. Pe acesta simţea că-l iubeşte. Îi dăruise primele jucării din viaţa lui. Pe deasupra se mai şi juca cu el. Dar cum nici o minune nu ţine mult…A venit evreica după el !!! A făcut un circ…Şi l-a lăsat fără tată. Dar şi fără jucării. S-a simţit nefericit. După evreu a mai urmat un miliţian tablagiu cam din bardă; nici el n-a prins rădăcini. Apoi un contabil la BJATM, care-i aprecia zelul pentru şcoală şi drept recompensă-l altoia cu sete din orice nimic. S-a dus curând şi el. Doar şcoala i-a mai rămas ca bucurie. Mama a primit de la întreprindere o locuinţă şi s-au mutat în casă nouă. Nouă cu totul. Cu economiile mamei de pân-atunci şi cu rate au luat mobile noi. Acum iar se simţea fericit. Iar de-atunci mama nu i-a mai adus vreun tată.

A terminat şcoala profesională, s-a angajat la PTTR-Tranzit. I-a căzut cu zdronc o fâşneaţă şi i-a dus-o mamei acasă, cu acte. Iarăşi se simţea fericit. Cam prea des ! I-a venit ordin de încorporare şi nu se terminase luna de miere ! Tare nefericit ! ”Lasă, mamă, du-te liniştit ; am eu grijă!...” După un an de armată, decesul mamei ! Iar nefericit ! După alte trei luni ordinul de evacuare ! Mama lui primise locuinţă de serviciu, nu prin contract cu ICRALul ! Şi mai nefericit ! Cu gheara îndoielii-n suflet şi-a cazat tânăra soţie,  pentru o lună-două, până la liberare, la un prieten, căsătorit, dar…eee ! S-a liberat din armată, şi-a reluat serviciul, au găsit o gazdă, se iubeau ca la-nceput…Era iarăşi fericit. Dar lucra în ture. Şi-ntr-o noapte, pe la trei (ca-n cântec), ros de-o îndoială, dă o fugă pân-acasă…Ce repede s-a spulberat fericirea ! odată cu amantul nevestei, care mai că l-a doborât trecând vijelios pe lângă el, cu hainele-n braţe, când a deschis uşa ! Un număr bun de ani nu i-a mai trebuit nevastă. Nici calea beţiei n-a luat. Singura lui băutură era berea, dar şi aia cu măsură. În schimb n-a pierdut nici un prilej de distracţie. La una dintre ele a cunoscut-o pe Aura. Au legat prietenie şi după ceva vreme s-au unit, Aura având apartament, dar şi două fiice căsătorite; una dintre ele nu slujea niciunde pretinzând că e bolnavă şi doi copii de crescut pe spezele şi-n casa mamei, soţul ei neprinzând purici pe undeva. O lună lucra, două ba. O situaţie în care nu ştia cum să se declare: fericit ori nefericit. Că,deşi nu mai plătea chirie tot nu putea economisi. Ca paharul să fie plin, Aura a suferit şi o operaţie de cancer uterin ! Goală pe dinăuntru, el deveni balast. Tocmai de-aceea, poate, de câte ori o-ntâlnea pe colega sa de la OPRM, ce locuia în blocul vecin şi care ieşea în lume cu soţul numai de braţ, exclama: ”O familie de vis !” Viaţa lui de familie devenea de la o zi la alta de nesuportat, un adevărat calvar. Iar nefericit. Şi după unsprezece ani redevenea burlac. Din nou la gazdă, tocmai prin Viile Noi. Păru-i albea la tâmple. De femei era lecuit. Casă n-avea. Primarul tâlhar din oraşul său acorda locuinţe sociale în “Orăşelul de Tablă”. A întocmit dosarul şi cu o şpagă dată când trebuia, cui trebuia a primit peste rând un aşa-zis apartament de două camere (al cărui dormitor n-are fereastră, bucătăria e totuna cu camera de zi, iar în baia fără cadă stai pe tron cu chiuveta-n braţe). Adică 24 m² total ! Dar e iarăşi fericit!

Acum doar se roagă bunului D-zeu să nu dea CNPRul faliment ori să fie vândută înainte de-a ieşi la pensie. Dacă ajunge şi la pensie poate muri fericit!