Lasă-mi un semn!
Mă doare că nu ştiu nimic de tine,
Că nu te-arăţi pe niciun drum de vis.
Vreau să te-aud spunând atât: Mi-e bine!...
Încă nu m-a-nghiţit niciun abis!
Nu am ales să-mi pese, dar îmi pasă,
Chiar dacă între noi puţin a fost!
Iar ploaia asta multe dâre lasă
Şi-mi pedepseşte lutul fără rost.
Nicio sămânţă n-a-ncolţit de-o vreme,
Numai prăpăstii au căzut de sus
Şi-au pus amprente-absurde pe poeme
Şi transparenţe-n vorbe de nespus.
Mă doare că nu ştiu nimic de tine,
C-ai dispărut abrupt şi făr-un rând!
Lasă-mi un semn, să ştiu că îţi e bine
Şi că zâmbeşti ştiind că-mi eşti în gând.
mary64
AMARA
joined:
Hello!!! :) Happy day and good luck!!!